BMW APAN Motors Iaşi sau “în Auto23 s-a fãcut luminã în sfârşit!”

 

Am aflat graţie domnișoarei de la HighHeel Drivers despre un showroom BMW din România care, zicã-se, ar fi ceva mai special decât celelalte. Perfect, şi unde gãsim noi acest “vârf de lance” al încercãrilor BMW de a-şi ridica reprezentanţele din țara noastră la nivel nemţesc? Sibiu? Cluj?.. poate Timişoara? Nu, exact în direcţia opusã, exact în Iaşi, exact la 387 de kilometri de Bucureşti, o distanţã suficient de mare pentru a speria orice coloanã vertebralã de jurnalist auto. Ca să acoperim cât mai ușor această distanță, am ales o maşinã foarte apropiată de noțiunea de “teleportare”: Seria 5 M550d. Ne-am îmbarcat apoi douã publicaţii sub acelaşi acoperiş acoperit cu alcantara şi asta a ieşit…

Plecare din Bucureşti: avem un motor puternic sub capotã, nu ne grãbim. O strunim pe la prânz, apucãm pe E85 şi ardem generos motorina din rezervor. Spun generos pentru cã un propulsor de 3 litri TRI-(!!!)-turbo cu 381 de cai putere şi mai mult cuplu motor decât naveta Discovery (740Nm) nu poate fi justificat prin argumentul “mi-am luat diesel ca sã fac economie”. Nu, motorul ãsta, în combinaţie cu transmisia automatã sport oferitã standard şi tracţiunea integralã xDrive au fost folosite la un moment dat de-a lungul traseului pentru a ţine pasul cu un Audi RS3 (cãutaţi cuvântul “a umili” în DEX, cam aşa s-a întâmplat). Din ce am reuşit noi sã scormonim prin toate  broşurile, site-urile, revistele, se pare cã aceastã variantã de motorizare face din Seria 5 cea mai puternicã limuzinã diesel de serie din lume.

ALX_0014

Ajungem în Câmpia Moldovei şi ghici ce? E plin de dealuri! Ce înseamnã asta? Comutãm frumos şasiul pe modul Sport+, decuplãm toate sistemele de siguranţã şi facem dintr-o maşinã banalã din care te-ai aştepta sã iasã vreun bancher plictisit, un bolid care are mai multe în comun cu un M5 decât ai fi putut spera. Adereţa nu dispare de sub cauciucurile imense nici la viteze de TGV, iar din spatele volanului multifuncţional M îmbrãcat în piele, degetele îţi lucreazã furios pe padelele cutiei de viteze, în timp ce pasagerii se mirã cum de încã nu sunt la altitudine de croazierã. De fiecare datã când am ocazia sã şofez un BMW care poartã şi sigla M pe dânsul, am impresia cã în fabrica din Bavaria se practicã vreun ritual ocult. Inginerii pãcãlesc legile bunului simţ: forţã de frecare, forţã centrifugã, acceleraţie, gravitaţie şi toate legile alea banale şi învechite dupã care ne ghidãm noi, muritorii. Nu, maşina nu e vreun M4, dar îţi garantez cã nu vei duce lipsa unuia.

Chiar dacã automobilul mãnâncã distanţe aşa cum mãnâncã Irinel Nutella, bineînţeles cã ne-a prins noaptea pe drum. Numai bine, am avut ocazia sã ne bucurãm de farurile Xenon adaptive, de luminile ambientale de la interior, de sistemul Hi-Fi, care acoperã fãrã probleme zgomotul ploii şi al vântului, de sistemul de climatizare pe 4 zone (din punctul nostru de vedere, puţin prea mult pentru un spaţiu de nici 2 metri cubi, dar el funcţioneazã ireproşabil), de sistemul de navigaţie Professional, care ne-a dus milimetric pânã la hotel în seara respectivã şi la fel de milimetric şi precis prin tot Iaşiul.

ALX_0061

Poate cã nu am fi rãmas impresionaţi de formele maşinii dacã nu am fi avut plãcerea de a o aşeza pe o stradã împodobitã din centrul oraşului. N-are niciun sens vreo explicaţie în cuvinte, vã spun doar cã acest Gri metalizat este opţional, culoarea de bazã este alb. Am încheiat ziua în mall unde, evident, am avut un loc de parcare ideal datoritã mãrcii şi impresiei create paznicilor vigilenţi.

 

A doua zi a debutat cu acelaşi sistem de navigaţie care avea deja setatã destinaţia (toate punctele de service BMW sunt memorate din fabricã în memoria aparatului) precum şi cu scaunele electrice încãlzite, o binecuvântare când afară sunt -10 grade Celsius. Am ajuns la showroom-ul APAN Motors unde a început imediat o explicaţie exhaustivã despre tot şi toate. Am crezut cã ne vom plictisi amarnic, dar n-a fost aşa, dupã 4 ore ne gãseam tot acolo. In cuvintele unui personj mioritic celebru: existã o explicaţie! Oamenii de aici s-au spetit ca întreaga experienţã BMW sã devinã una memorabilã, indiferent de motivul care te aduce în reprezentanţã.

În primul rând, imediat ce am parcat, ni s-a prezentat strategia conform cãreia în faţa oricãrei clãdiri care îndeplineşte funcţia de showroom, chiar sub sigla BMW trebuie sã se afle un model reprezentativ al mãrcii. Am profitat de moment, am “fixat” al nostru Serie 5 şi ne-am tras în poze. Am crezut cã l-am dat gata inclusiv pe manager, pânã când ne-a arãtat ce maşinã ocupã de obicei acel loc: BMW 1M Coupe, una dintre puţinele, una din mult râvnitele!

6 (23)

Fotograful Nicky a observat imediat cã structura clãdirii este alcãtuitã doar din materiale deschise la culoare sau geamuri, iar explicaţia nu a întârziat: existã un minim de luminã standard în astfel de reprezentanţe, calculat în aşa fel încât ochii vizitatorului/cumpãrãtorului/angajatului sã nu oboseascã.

La interior, pe lângã impresia cã ai pãşit într-un hotel de 5 stele datoritã recepţiei, locul în care se desfãşoarã discuţiile între agenţii de vânzãri şi potenţialii cumpãrãtori nu sunt doar nişe birouri obosite, ci adevãrate separeuri dintr-un lounge. Aici nu se vând maşini, aici se poartã discuţii între pasionaţi, argumentele se pot susţine sau dãrâma pe baza unui configurator virtual 3D, care va face ca orice fantezie automobilisticã bavarezã sã prindã contur (da, am configurat şi noi maşina de drumeţie…). Toate aceste lucruri se întâmplã la câţiva metri de o serie de maşini de prezenare dotate pânã în dinţi, iar dacã nici aşa nu gãseşti ce ţi se potriveşte, pereţii sunt la rândul lor folosiţi drept biblioteci de mostre: de la piele, la stofã, lemn, alcantara, plastice şi tot ce ar mai putea fi pus pe viitoarea ta maşinã.

 

Un adevãrat împãtimit nu se opreşte la a-şi cumpãra doar maşina, un adevãrat împãtimit se va plimba printre rafturile minimaliste care expun orice accesoriu BMW pe care ţi l-ai putea imagina, pornind de la volanul M-Performance (vezi M235i), la elemente din fibrã de carbon (vezi 328 M Performance Pack), la scaune de copil sau genţi de voiaj, port-chei, machetuţe, biciclete şi aşa mai departe. Nu credeam sã fie chiar atât de multe lucruri pe care sã poţi da banii în categoria “extra”.

Un colţ al clãdirii este altfel. Aici nu gãseşti mese cu plasme şi canapele confortabile, aici ai parte de un bar de lemn, ceva scaune înalte, câteva umeraşe pe care sunt expuse nişte geci şi pantaloni mai speciali şi, ici colo, cele mai râvnite modele de motociclete BMW. Discuţia nu se mai poartã la o cafea, acum vorbeşti stând chiar pe motorul pe care îl visezi. Pânã la urmã, ce argument ai putea gãsi mai bun decât acela de a încerca macar pentru moment experienţa BMW Motorrad?

Evident, existã şi în cazul maşinilor posibilitatea de a face un test drive. Ce am reuşit noi sã aflãm (dar nu ştiţi de aici!) este cã, dacã eşti un ins respectabil (fãrã ceafã latã sau ghiuluri la mânã), cauţi realmente un model care sã ţi se potriveascã, eşti pe cale sã intri în depresie din cauza indeciziei, BMW te ajutã şi îţi poate împrumuta maşina pentru o duratã mai mare decât acele 20-30 minute oficiale, de exemplu… o zi întreagã?

6 (13)

Orice maşinãrie compusã din mai mult de 2 piese are un termen de valabilitate. Inevitabil, şi BMW-urile se stricã, DAR! Nemţii oferã pentru maşinile noi un pachet de service all-inclusive timp de 5 ani. Asta înseamnã cã, atâta timp cât tu ai cumpãrat o maşinã nouã, i-ai fãcut reviziile doar în atelierele oficiale, de fiecare datã la timp, aşa cum cer inginerii, eşti asigurat în cazul în care se stricã ceva inoportun. Exemplu concret: Iţi cumperi un X5, se stricã cumva trapa pentru cã ai mers cu ea deschisã la -40 de grade, nu e vina ta, BMW suportã cheltuiala.

In timp ce ni se explica acest serviciu, ne-am plimbat prin service-ul ataşat reprezentanţei. Nu vã obosesc cu detalii, dar e mai curat, mai luminos, mai cãlduros şi cu muzicã de o mai bunã calitate decât orice spital de stat din România. Ce am gãsit totuşi similar unui spital este zona de “triere”, un soi de ambulator. Aici, maşina îţi este ridicatã pe un elevator, ţi se explicã în detaliu tot ce urmeazã a se lucra, ţi se oferã mostre din diversele piese, iar apoi eşti invitat la barul Isetta (pentru cunoscãtori), unde vei putea urmãri toate aceste proceduri pe nişte monitoare imense.

6 (17)

Ce-am învãţat? Am aflat cã experienţa BMW nu începe odatã ce te-au urcat în maşinã, ci mult înainte de a cumpãra un bavarez, iar plãcerea de a conduce nu este ştirbitã nici mãcar atunci când apare vreo problemã neaşteptatã ce necesitã un mecanic. Totul este gândit pânã la ultimul detaliu, zicala “clientul nostru, stãpânul nostru” se transformã în “noi suntem toţi pasionaţi, se întâmplã doar ca unul dintre noi sã poatã oferi celuilalt fructul pasiunii”.

Drumul retur cãtre Bucureşti s-a desfãşurat pe o ceaţã deasã, noaptea, la viteze decente (cu excepţia câtorva momente în care propulsorul şi-a cerut doza de ture înalte). Pilotul automat ne-a purtat fãrã efort, portbagajul ne-a înghiţit toate bagajele (reţineţi, eram cu domnişoara de la HighHeel Drivers, asta chiar e o performanţã!), iar consumul mediu a fost la finalul celor aproape 800 de kilometri undeva în jurul valorii de 10 litri /100 kilometri.

Au fost 2 zile în care mi-aş fi dorit sã nu fi lucrat într-un spital, ci într-un showroom BMW. Au fost 2 zile în care mi-aş fi dorit ca România sã fie ţara în care un medic sã fie în stare, mãcar la pensionare, sã cumpere un Seria 5 M550d, al cãrui preţ de pornire este de 85.746 Euro cu tot cu TVA, în timp ce maşina de test, dotatã peste mãsurã, depãşea cota celor 100 de mii de Euro. Eh.. tot e bine, poate macar un model la mana a doua al vreunui deputat care sã fi ales Service All-Inclusive, aş avea astfel siguranţa cã maşina este în continuare impecabilã, indiferent de numãrul de kilometri parcurşi.

Bogdan.

ALX_0001