BMW xDrive Tour 2014 Romania

Acum vreo 2 luni am participat în calitate de simplu şofer în cadrul evenimentului BMW xDrive Tour. Am ajuns acolo ca orice alt participant, raspunzând la o simplã întrebare pe Facebook, nu prin intermediul site-ului. Cu alte cuvinte, exact experienţa de v-o aştern aici pe ecran este cea pe care au avut-o şi colegii şoferi “simpli”, lucru care face cu atât mai tare evenimentul.

Am fost întâmpinaţi de 4 piloţi profesionişti care ne-au trecut pe rând prin 4 etape de prezentare. Prima parte a fost cea de circuit, unde am fost lãsaţi sã strunim toţi caii de sub capota diferitelor modele aliniate la start, toate echipate şi cu sistemul de tracţiune integralã xDrive. Pentru cã am avut ocazia sã conduc şi motoarele mari de la BMW, am zis sã nu mã înghesui la 3 litri biturbo şi am ales motoarele de 2 litri diesel pe un Serie 3 Tourer, respectiv 2 litri benzinã pe un Serie 3 GT, modele pe care le-am condus doar cu tracţiune spate.

Raportez cã sistemul xDrive nu e doar o fiţã pentru bogaţi, diferenţa de aderenţã fiind evidentã, mai ales dacã sub tine se gãseşte un carosabil umed. Mai mult, pentru cã toate roţile participã la propulsie, demarajul este mai “urgent” iar vitezele mai mari sunt mai uşor de stãpânit. Apoi, dacã nu eşti maestru in spatele volanului, virajele nu vor mai fi atât de înficoşãtoare pe cat zice poporul despre BMW-uri.

Partea a doua a constat în supunerea unor modele X5 la acţiuni pe care niciun proprietar de X5 nu le va supune vreodatã: am urcat o rampã de 40 de grade (nu vezi altceva în afarã de cer, trebuie sã te apleci serios pe geamul lateral pentru a înţelege ce se întâmplã cu roţile) apoi am coborât aceeaşi rampã cu sistemul hill descend control şi am sperat sã ţinã viteza constantã pânã jos (a mers impecabil). Am escaladat un obstacol menit sã ne ofere o înclinaţie lateralã de 19 grade, înclinaţie la care din interior aveam impresia cã ne rãsturnãm. Bineînţeles, a venit un guru BMW şi mi-a explicat cã asta este o înclinaţie romanticã, maşina merge pânã la 38 de grade înclinaţie. Tot el ne-a spuns cã şasiul este atât de rigid încât chiar şi la astfel de înclinaţii, maşina este atât de închegatã încât nimic nu se îndoaie, nimic nu se mişcã de pe locul sãu, iar uşile şi portbagajul funcţionazã la fel ca pe teren plat.

Partea a 3-a ne-a scos pe şosea, la drum întins, la bordul unor modele BMW cu adevãrat full-option. Am ales sã merg la bordul unui X5 M50d pentru cã eram deja familiarizat cu maşina şi, de asemeni un Seria 7 (740d), nava amiral prezentã la eveniment. Aici, chiar dacã nu a avut relevanţã sistemul xDrive, ne-au bucurat sistemele Nigt Vision si farurile inteligente care trimit câte un fascicul luminos pe potenţialele pericole (animale, pietoni, ocazionalul Dorel), camerele video ce oferã o privire panoramicã, de 360 grade în jurul maşinii. Mai apoi, am vãzut ce înseamnã sã cãlãtoreşti pe bancheta din spate a unei limuzine: sisteme i-Drive pentru fiecare dintre cei 2 pasageri, scaune încãlzite, climã pe 4 zone şi cel mai confortabil model cu care am mers pânã acum.

Ultima parte a evenimentului a fost o prezentare a sistemului xDrive şi ce face el în diverse situaţii de condus pentru a te ţine pe tine, şoferul, pe carosabil, sãnãtos şi întreg. Toatã discuţia s-a desfãşurat în timp ce un sistem audio Bang & Olufsen ne gâdila urechile dintr-un X5 (ca un mic apropo, sistemul ãsta este în stare sã emitã toate frecvenţele audio percepute de urechea şi creierul uman… tare, nu?). Bineînţeles cã discuţia a ajuns la un nivel de detaliu extraordinar şi vã vom mai prezenta diverse curiozitãţi pe mãsurã ce mai testãm modele bavareze, dar vreau sã vã dau un singur exemplu: noul X5 prezintã la nivelul formei farului din spate un contur aparte care are menirea de a scãdea emisiile de CO2 cu UN (!) gram pe kilometru la o vitezã de 200km/h. Vã daţi seama la ce nivel sunt construite maşinile astea?

Tot evenimentul a durat o jumãtate de zi, mi-a arãtat cã şoferii şi pasionaţii adevãraţi de BMW nu sun nicidecum acei învârtitori de la IKEA, mi-a arãtat cã BMW face eforturi extraordinare pentru ca maşinile lor sã fie din ce în ce mai bune, iar dupã ce vezi cât de mult este gândit fiecare şurub, fiecare colţişor, cã el trebuie sã reziste în timp şi sã nu fie schimbat cel puţin 100.000 de kilometri, începi sã crezi cã preţul unui model bavarez este mic! (zãu ca nu sunt ipocrit când zic treaba asta). Cu privire la xDrive vã spun aşa: dacã nu îţi cumperi un BMW pentru cã apreciezi tracţiuna spate, ci datoritã altor valori sunt mai sus (dinamism, motor, calitatea materialelor sau fiabilitate), înainte de a semna contractul de achiziţie, încearcã şi un model cu tracţiune integralã, îţi garantez cã vei pleca acasã cu versiunea 4×4.

 

Album foto xDrive Tour 2014

Aparatura foto: YELLOWSTORE.RO