Lexus RX obţine cel mai bun scor pentru protecţia pietonilor din istoria Euro NCAP

Lexus_RX_2015_ODB_2Lexus RX suflă în ceafă celor de la Volvo după ce a fost notat cu 5 stele în cadrul testelor Euro NCAP. Toate punctajele obţinute au fost cu mult peste minimul necesar pentru pragul de 5 stele şi au poziţionat SUV-ul pe primul loc în topul celor mai sigure vehicule din segmentul său.

Maşina a obţinut 91% pentru protecţia pasagerilor adulţi, 82% pentru copii, 79% pentru pietoni şi 77% pentru asistenţă. Aşadar Lexus RX a obţinut cel mai bun scor de protecţie pentru pietoni dintre toate SUV-urile mari.

Din punctul de vedere ale protecţiei pietonilor, oficialii Euro NCAP au subliniat punctajul obţinut de către RX pentru protecţia oferită la nivelul picioarelor şi al pelvisului. De asemenea protecţia la nivelul capului este predominant bună în comparaţie cu alte vehicule. În acest domeniu, Lexus este cu mult înaintea competiţiei datorită multitudinii sistemelor de siguranţă, sistemul autonom de frânare de pe RX care detectează pietonii fiind unul dintre ele. Acest sistem nu a putut fi încă evaluat întrucât urmează să fie recunoscut de către Euro NCAP începând cu 2016.

Euro NCAP a accentuat de asemenea şi existenţa opţiunilor de asistenţă pentru siguranţă care sunt oferite standard pe modelul RX. Opţiunile acestea includ:

  • Pre-Crash System care foloseşte o cameră frontală şi un radar pentru a detecta atât vehiculele cât şi pietonii de pe traiectoria maşinii;
  • Pilot automat adaptiv care permite şoferului să menţină o distanţă sigură faţă de vehiculul din faţă, chiar şi la viteze foarte mici;
  • Sistemul de avertizare la schimbare benzii şi sistemul de menţinere a benzii care recunosc atunci când vehiculul părăseşte banda pe autostradă şi ajută şoferul să vireze înapoi în siguranţă pe banda sa;
  • Faza lungă automată care detectează vehiculele aflate în faţă şi schimbă automat pe faza scurtă;
  • Sistemul ce identifică semnele de circulaţie pentru a reduce riscul ca şoferul să nu ştie de limita de viteză sau alte informaţii importante.

Deşi câteva dintre dotări nu sunt încă recunoscute de către Euro NCAP, Lexus RX este echipat şi cu un sistem ce monitorizează unghiul mort şi atenţionează şoferul atunci când un vehicul se află în acel punct, un sistem ce monitorizează oboseala şoferului şi o vedere panoramică 360° dedicată protejării atât a pasagerilor cât şi a pietonilor.

Rezultatele oferite de Euro NCAP le puteţi găsi aici.