Mercedes-Benz aduce conceptul GLC Coupe la Shanghai

798286lDupă ce BMW a deschis apetitul tuturor pentru crossoverele coupe cu modelul X6, competitorii și-au dat seama că acestea sunt foarte populare, dar mai ales profitabile. Nu miră pe nimeni că Mercedes a urmat imediat trendul cu lansarea GLE Coupe, iar acum, cu ceva mai mic, pentru moment la nivel de concept, GLC Coupe.

Producătorul din Stuttgart nu a dezvăluit foarte multe detalii, dar se pare că GLC Coupe va fi prezent la Salonul Auto de la Shanghai din această lună. Reprezentanții companiei germane susțin că acest concept este varianta “aproape de producția standard”, ceea ce ne face să credem că va fi disponibil, în cel mult un an, în showroom-uri.

Coincidență sau nu, Salonul de la Shanghai a fost locul unde Mercedes și-a prezentat ideea celui mai mic crossover al său, conceptul GLA, acum doi ani. Mai apoi, modelul a intrat în producție sub o formă destul de apropiată de prototipul inițial. Așa că nu ar fi imposibil să vedem același scenariu și pentru GLC Coupe.