Mercedes-Benz S65 AMG, deconspirat în Rotterdam

S65 AMG, versiunea extremă a limuzinei germane, a fost ascunsă foarte foarte bine până în acest moment. Iată că nemții au făcut totuși un pas greșit, iar un fan al mărcii a imortalizat câteva cadre în mișcare cu puternica limuzină Mercedes-Benz. Sau poate n-a fost un pas greșit, ci o manevră de marketing … N-o să știm niciodată.

Cert este că modelul din videoclipul de mai jos, S65 AMG, va debuta în luna noiembrie în cadrul Salonului Auto din Los Angeles, urmând ca debutul pe piață să se facă în martie, anul viitor.

Inscripțiile “V12 Biturbo” ar putea vorbi despre un eventual clasic V12 de 6 litri, capabil de 630 CP și 1.000 Nm. Transmisia ar putea fi asigurată de cutia cu șapte trepte AMG SPEEDSHIFT MCT.

Pe interet sunt și câteva filmulețe cu S65 AMG în acțiune, precum cel de aici.