MINI Cooper S! In coupe form..

De data asta nu voi urma clasica prezentare pe capitole, ci vã voi prezenta maşina exact în maniera în care am descoperit-o şi noi:
– Mini Cooper S! Da! Chiar vom merge adecvat de data asta… aşa cum îi place românului sã spunã: în blanã!
– Stai puţin, e o problemã, nu putem merge toţi, are doar 2 locuri…
– Pe bune?! Cine ar refuza un Mini hatchback pentru un Mini Coupe si pe ce motiv?
– Vrei sã-ţi zic una şi mai tare? Erai foarte nerabdãtor sã imi arãţi cât de bine sunt plasate pedalele în Mini pentru retrogradãri de viteze în stil heel-and-toe, sã te vãd ce-mi mai arãţi pe o cutie automatã.
– Tu vorbeşti serios? De ce ai strica un MINI în halul ãsta??? Hai frate, urmeazã sã-mi spui cã e diesel, şi e gata, s-a mai dus un mit.
15 minute mai târziu în intersecţia de la Casa Presei Libere:-“ Pãpuşeee, te dau o turã?… Aoleu, sunt doi tipi în maşinã… îţi dai seama cã sunt gay!”

 

Clar, Mini Cooper S Coupe nu a avut un start prielnic în a noastrã “redacţie”. Am încercat sã revenim la obiectivitate şi am decis repede sã ieşim din oraş, sã nu cumva sã ne vadã prea multã lume într-o maşinã roşie cu dungi albe. Pentru cã oricum n-am fi avut loc toţi, am plecat cu 2 maşini, pe lângã “inculpat” venind şi un BMW 123d (eterna maşinã de urmãrire). Prima surprizã: Cooper-ul nu numai cã se ţine de fotograf, dar trage ceva mai tare, ceva mai efervescent iar sunetul din cele douã trompete din spate ne foarte surprinde. Hmm, nu-i rau… şi aşa apare primul zâmbet tâmp al zilei.

Perfect, plecãm la munte pe cunoscuta autostradã A3. La intrarea pe autostradã sunt douã giratorii, maşina-camerã le abordeazã în cunoscutul stil supravirator, o oarecare placere a conducatorului. Mini pe de altã parte vine cu urmatoarea surprizã şi cu urmãtorul zâmbet tâmp: primul viraj abordat cu acceleraţia apãsatã face ca roţile din faţã sã tragã tare fãrã a derapa, iar din cauza rigiditãţii şasiului, britanica devine pentru câteva momente tricicletã. Aratã atât de bine un Cooper pe 3 roţi! Se simte la fel de bine! Urmãtorul sens giratoriu, de data asta fãrã controlul tracţiunii şi cu piciorul mângâind uşor pedala de frânã: supravirare! DA! Ne-am convins pe parcursul a 2 viraje cã maşinuţa asta este mai mult decât un accesoriu la modã, e o jucãrie extraordinarã.
Urmeazã 60 de kilometri plictisitori de câte 2 benzi pe sens: 20 de minute în cazul în care dispui de 184 de cai. Ne dojenim din nou spunându-ne “na poftim!” şi ne continuãm drumul spre Comarnic. Nimic special în afara unei treceri la nivel cu calea feratã care ne reaminteşte de rigiditatea construcţiei şi de nevoia de transplant renal dacã nu trecem cu 5 km/h peste urmãtoarele astfel de obstacole.
Comarnic-Brasov. Aşteptam momentul în care sã punem la treabã turbinele: luni seara, trafic lejer, dã-i! De multe ori am auzit comparaţia dintre Mini şi carturi dar niciodatã n-am crezut-o. Dacã totuşi priveşti puţin din afarã, poţi vedea similitudini: directia este foarte rapidã! Cu alte cuvinte, în timp ce BMW-ul trebuia sã facã 2 ture de volan pe serpentine, Cooper-ul se descurca cu mişcarea de o turã. Un alt lucru care apropie conceptele este exactitatea direcţiei: ai vãzut apexul virajului? Asta înseamnã cã îl vei atinge perfect de fiecare datã (singurele cazuri în care am subvirat au fost cele în care am mers ca nişte “ghiolbani” – citat din Irinel). Suprafaţa umedã a şoselei a însemnat cã pentru prima datã maşina testatã a trebuit sã aştepte maşina-camerã pentru cã şoferul acesteia nu putea ţine pasul la schimbarea de direcţie fãrã a intra în supravirare. Altfel spus, Mini are un şasiu al naibii de bine pus la punct.
Searã, Scheii Braşovului, strãduţe înguste, suprafeţe de aderenţã diferite de la roatã la roatã şi de data asta un mai-sus-numit ghiolban la volan: evacuarea rezoneazã, trezim toţi locuitorii cartierului, turbina urlã la 7000 de ture iar când trebuie sã punem frânã POC-POC-POC! Evacuarea arde “pe ultima sutã” ce nu a ars motorul… EXTRAORDINAR! Ma simt exact ca un pilot de raliu din anii ’80. Experienţa condusului te absoarbe cu totul, nu conteazã cã maşina are douã locuri, nu conteazã cã e roşie, nu conteazã cã are automatã, mi-e mai uşor sã frânez cu piciorul drept: poftim experienţa cartului!
Ne liniştim într-o benzinãrie undeva lângã Sãcele, bem o cafea pentru a ţine pasul cu maşina. Pentru prima datã avem ocazia sã-i studiem formele fãrã remarcile rãutãcioase din traficul capitalei. Nu-mi place acoperişul… ştiu, a fost desenat pentru a semãna cu o şapcã purtatã invers. Nu-mi place eleronul automat spate care poate fi ridicat “sintetic” la buton, mi-aş fi dorit sã fie o treabã autonomã fãrã posibilitatea ca eventualii papagali care pun mâna pe o astfel de maşinã sã se laude cu erecţia de pe portbagaj. Dar atât, în rest nu gãsesc decât detalii care-mi bucurã retina: gurile de aerisire ale frânelor montate medial de proiectoarele de ceaţã, farurile rotunde care integreazã propriul spãlãtor, gura de aerisire de pe capotã adãugatã parcã pentru a aduce aminte cã S-ul are plãmâni de sportiv. Suprafaţa vitratã face un ocol al intregii caroserii, în aşa fel încât ai impresia cã acoperişul se sprijinã doar în stâlpii A. Roţile sunt dispuse chiar la colţurile automobilului, cred cã 95% din greutatea maşinii se aflã între roţi, nu atârnã pe afarã (vezi Subaru XV de exemplu). Spatele e dominat de cele douã guri de evacuare plasate central cu suficient loc între ele şi caroserie: semn clar al faptului cã atunci când o forţezi, maşina fermenteazã sub tine, se mişcã, trãieşte la fel de intens ca şi “pilotul”.
Plecarea înapoi spre capitalã ne gãseste la ora 22 intr-o noapte de luni. Mergem pe Cheia? Ar trebui sã fie liber.  OK, pe Cheia sã fie. Prima porţiune a traseului e destul de permisivã, am avut rãgaz sã admirãm bordul, vitezometrul plasat central (şi total irelevant, cred cã m-am uitat de maxim 2 ori la el) precum şi turometrul plasat chiar deasupra volanului (aici am fost atenţi cam tot timpul). Desenul bordului este extraordinar de frumos şi moderno-retro-fantastic, dar în mod evident nimeni nu a încercat sã opereze butoanele noaptea: este aproape imposibil, un deosebit desen, o ergonomie deficitarã. Totuşi, Mini nu îţi permite sã fii prea supãrat, te alintã cu lumini ambientale plasate… peste tot; lumini ce se pot schimba ca nuanţã de la violet la roşu, trecând prin tot curcubeul. Scaunele acoperite cu piele profilate sport şi dispunând de încãlzire au fost formidabile (de acord, am simţit o oarecare durere de spate când am terminat drumeţia, dar nimic comparativ cu maşina-camerã).

Prima serpentinã, cutia comutatã pe manual, butonul “Sport” apãsat şi controlu tracţiunii dezactivat: a fost cel mai bun drum Braşov-Ploieşti pe care l-am fãcut în viaţa mea! Motorul de 1.6 litri turbo urlã sub capotã, evacuarea face ca toţi dracii, şasiul îţi permite sã te joci, te îmbie, trage de tine: “hai, mai tare, hai, mai dã-i, aici pot mai tare”. Ca şi efect direct am obţinut o vitezã medie de 60 de kilometri la orã şi un consum de 20 de litri la sutã. Cam scump, nu? Asta am zis şi noi pânã când am aflat ceva cu adevãrat scump: preţul automobilului testat şi anume 35 de mii de euro. Opa… nu e cam mult pentru o jucãrie?
Ajunşi în Bucureşti pe la ora 1 noaptea am dat din nou de linii de tramvai, gropi, semafoare, melteni. Ori pentru cã nu ne-a mai pãsat, ori pentru cã nu mai puteam de somn, nu ni s­-a mai pãrut la fel de rãu ca la plecare, avusesem o zi extraordinarã. Poate sã-mi comenteze orice taximetrist “e maşinã de fatã mããã”, nu mã va interesa pentru cã ştiu cã dacã ar fi fost lângã mine pe Cheia, el ar fi ţipat ca o fetiţã!
Din punctul meu de vedere maşina asta are un singur rival adevãrat şi care s-ar putea sã şi câştige. Nu o poţi compara cu un Audi TT sau cu un VW Scirocco, nici una dintre acele maşini nu este la fel de înţepatã cu ardei iute în fund. Nu, singura mare problemã a MINI Cooper S Coupe este un MINI Cooper S hatch: mai ieftin, mai practic, nu la fel de atrãgãtor pentru miştourile celorlalţi.
Aş vrea s­ã concluzionez spunând cã maşina asta este mult prea scumpã, enervantã în oraş iar dacã ar fi banii mei nici nu m­-aş gândi la un asemenea model. Hai sã vedem: lucrezi ca disperatul o sãptãmânã întreagã pentru a ajunge la weekend şi a te odihni/distra/destresa. Probabil activitatea din weekend îţi va toca toţi banii adunaţi în sãptãmâna respectivã, dar chiar şi aşa nu vei renunţa la distracţie/odihnã/destresare. Exact aşa trebuie privitã şi maşina asta: te chinuie o anumitã perioadã, te toacã de bani, te afişeazã ca pe un marţafoi, dar când în sfârşit ai timp sã o duci pe un drum agreabil, te va face sã uiţi de toate, inclusiv de preţul de achiziţie.