Noul Nissan Note a ajuns în România. Preț de pornire: 13.600 € TVA inclus

646x404Repoziționarea noului Note într-un segment B dominat de Renault Clio, Ford Fiesta sau Volkswagen Polo a fost o mișcare foarte îndrăzneață din partea Nissan, dar s-ar putea dovedi pe viitor o manevră extrem de inteligentă în condițiile unei piețe auto strâmtorate serios.

Micul Nissan îşi va redefini calităţile, devenind odată cu viitoarea generaţie un automobil robust, cu motorizări mai eficiente, design mai atrăgător şi cu o puternică infuzie de tehnologie, specifică modelelor mai mari din gama constructorului nipon.

Note va beneficia de motorizări eficiente, special adaptate şoselelor europene, care în schimbul unor performanţe decente vor returna valori scăzute ale consumului şi emisiilor de CO2. În plus, inginerii Nissan au adăugat în standard sistemul Start&Stop, iar versiunea cea mai puternică va beneficia şi un ambreiaj decuplabil electronic, menit să reducă şi mai mult consumul.

Diesel-ul disponibil pe noul model este un clasic al Alianţei Renault-Nissan, cel de 1.5 litri, care oferă 90 CP şi returnează valori impresionante pentru consum şi emisii: 3.6 l/100 km şi 95 g/km CO2.

Motorul pe benzină ce va fi montat pe Note este un trei-cilindri de 1.200 cmc, care în versiunea de bază oferă 80 CP şi 110 Nm, iar în cea supraalimentată, DIG-S, dispune de 98 CP şi 142 Nm. Cifrele de consum afişate de aceste motorizări sunt 4,7 litri – versiunea de bază şi 4,3 litri – DIG-S.

Habitaclul noului model păstrează câteva din calităţile vechiului model, cum ar fi versatilitatea şi spaţiul mai mult decât generos oferit pasagerilor, aducând în plus o notă premium datorită materialelor de calitate folosite, dar şi o considerabilă porţie de tehnologie, împrumutată de la fraţii mai mari.

Note va dispune de Safety Shield Pack, ce integrează trei sisteme de siguranţă necesare unui şofer care foloseşte intens maşina în mediul urban: Blind Spot Warning System, Lane Departure Warning şi Moving Object Detection. Acestea au rolul de a înştiinţa şoferul despre eventuale automobile apărute în unghiul mort, despre părăsirea nejustificată a benzii de circulaţie sau despre eventuale obiecte ce apar în mişcare în partea din spate a maşinii.

În plus, inginerii Nissan au montat şi sistemul Around View Monitor, care permite afişarea pe display-ul din bord a perimetrului maşinii, facilitând în acest fel manevrele de parcare în spaţii înguste.

Noua generație a modelului a fost proiectată de inginerii de la Centrul Tehnic Nissan Europa (NTCE) și va fi produsă pe o nouă linie de asamblare, construită în Marea Britanie cu investiții de aproximativ 150 milioane de euro. În această locație, micul Note va fi coleg cu mai marii Juke și Qashqai.

Nissan Note vine în patru versiuni de echipare, Visia, Acenta, Conect și Tekna, cea mai accesibilă (Visia) începând de la 13.600 euro cu TVA inclus. În acest preț, niponii oferă în standard echipamente precum sistem Start/Stop, șase airbaguri și cruise control cu limitator de viteză, de multe ori întâlnite la concurenți sub formă de opționale.