Test drive – Audi A3 Sportback

Avem pentru prima datã în test un HOT-HATCH şi înainte sã imi sãriţi în cap, da, ştiu cã existã şi Audi S3 sau audi RS3. Vreau sã vã conving în cele ce urmeazã cã nu ai nevoie de respectivele automobile, A3 Sportback cu motorul 1.8 TFSI este arhisuficient. Pe langã asta, ai avantajul de a nu fi privit ca un bãdãran în trafic chiar dacã sub capota ta trãiesc bine înhãmaţi 180 de cai putere.

 

 

Sã începem cum am început toate testele de pânã acum: prima impresie. Cazul particular al A3-ului Sportback este ceva mai complex: intr-o nuanţã de gri şi roţi de 16 ţoli ai pierde-o într-o parcare de hypermarket. Dacã însã comanzi culoarea opţionalã Roşu Misano perlat (769 Euro) garnisitã cu jantele Dynamik de 18 ţoli  încãlţate cu pneuri 225 sport (2.246 Euro) nu prea mai ai cum sã îţi iei ochii de la dânsa. Aratã atât de tânãrã şi de dornicã de drum încât ar fi fost pãcat sã nu îi oferim ocazia sã ne demonstreze ce poate pe drumuri ceva mai virajate (revin cu detalii imediat).

 

 

Modelul testat este dotat cu faruri Xenon şi lumini de zi sub forma LED-urilor tipice Audi care nu fac decât sã accentueze şi mai mult agresivitatea emanatã de grila imensã, de spoilerul faţã foarte supãrat, de liniile capotei care aduc a douã sprâncene încruntate. Maşina îţi transmite cã ştie de ce ai cumpãrat-o, ştie exact ce vrei şi e gata sã îţi ofere din plin. Faci un pas în spate şi savurezi profilul cu arcurile roţilor umflate pentru a face loc roţilor, linia simplã, ascendentã ce merge de la faruri la stopuri, precum şi aluminiul din jurul geamurilor şi de la nivelul barelor transversale de pe plafon (dotãri opţionale în valoare de aproximativ 600 euro). Spatele emanã aceeaşi virilitate, blocurile optice mari, de asemeni dotate cu LED-uri, încadreazã cele 4 inele, eleronul aşezat deasupra unui geam montat la un unghi ascuţit şi evacuarea dublã cromatã pe fondul spoilerului negru mat aratã excepţional, o imagine cu care trebuie sã te obişnuieşti dacã te vei întâlni cu acest A3 din simplu motiv cã majoritatea autovehiculelor de pe şosea nu pot rezista prea mult în fruntea unui astfel de exemplar.

 

 

Sunt cârcotaşi care vor spune cã noul A3 seamãnã prea mult cu vechiul A3. Da şi nu: da în cazul în care habar n-ai despre ce vorbeşti, nu în cazul în care pui noul şi vechiul A3 alãturi. Alţii vor spune cã pentru un model sport este mult prea cuminte… Motiv pentru care vreau sã aduc aminte cã Audi vinde acest pachet ca pe un hatchback normal, vrei mai mult de atât, du-te spre un S3. Personal, apreciez mârşãvia de a deghiza un lup în haine de mieluşel (fie el un mieluşel foarte masculin şi musculos) pentru cã numai normal nu e motorul 1.8 TFSI!

 

 

Dupã ce ai salivat îndelung la exteriorul maşinii, bine ai venit în cel mai plãcut interior pe care am avut ocazia sã-l testãm pânã acum. Designul este de o simplitate şi un rafinament pe care eu cel puţin nu l-am mai întâlnit în alte modele. Pardon, ba da, în cazul surorilor mai mari ale A3-ului, A4, A6, A8 etc. Cred cã mai sus de atât poţi fi doar în interiorul unui Rolls Royce sau al unui iaht (în esenţã unul şi acelaşi lucru). Pe rând, bordul foloseşte materiale moi peste tot, ascunde subtil ecranul generos al sistemului de infotainment când nu ai nevoie de el şi dispune de un singur rând de butoane pentru cele mai importante funcţii ale automobilului. Puţin mai jos, pe consola centralã avem controlul climei, douã suporturi de pahare, levierul schimbãtorului (S-tronic în cazul nostru) şi un buton multifuncţional prin intermediul cãruia sã controlezi absolut tot ce-ţi trece prin cap legat de autovehicul. Un detaliu care m-a enervat puţin a fost plasarea controlului volumului şi a piesei pe care o asculţi într-un singur buton mititel la dreapta schimbãtorului şi nu pe bord unde te-ai aştepta sã-l gãseşti.

 

 

Gurile de ventilaţie sunt un alt exemplu de rafinament, ce-i drept semãnând puţin cu cele de pe MINI , dar mult mai fin executate, completate de aluminiul 3-D ce întregeşte aspectul minimalist al bordului .

Postul de condus este desenat simetric, perfect, matematic: douã cadrane, kilometrii şi turaţiile, între care se gãseşte un ecran multifuncţional color cu ajutorul cãruia poţi vizualiza cele mai importante date (ba pe naiba, poţi vizualiza tot ce-ţi doreşte sufleţelul, de la piesa pe care o asculţi, la cât de mult îţi atacã motorul portofelul), de asemeni opţional în valoare de 135 Euro. Pe volan ai suficiente butoane încât sã nu fie nevoie sã îţi muţi mâinile de pe colac iar padelele din spatele lui pentru cutia de viteze te vor face sã mulţumeşti inginerilor! Nu în ultimul rând, tot în spatele volanlui gãseşti controlul pilotului automat pe o manetã situatã mai jos de cea responsabilã de semnlizare.

 

 

Am ajuns la partea HOT din HOT-HATCH: motorul  turbo pe benzinã 1.8 TFSI cu 180 de cai putere şi un cuplu de 250Nm cuplat la o cutie cu dublu ambreiaj S-tronic cu 7 rapoarte. De asemeni, maşina dispune de un sistem ce permite selectarea modului în care vrei ca ale tale comenzi sã fie interpretate: economic, confort, normal, dinamic sau o setare individual în care sã poţi permuta între setãrile motorului şi transmisiei. Recunosc, am parcurs o oarecare distanţã în modul economic doar pentru a ne convinge cã nu am râs (isteric) prematur când am auzit consumul comunicat oficial (5.6 litri la 100km), noi nereuşind mai puţin de 7.5 litri la 100 de km în ciclu combinat.

 

Acum cã am terminat cu economia, am cãlãtorit restul drumului în modul sport (motorul tureazã mai “arţãgos”, schimburile în cutie se întâmplã la turaţii mai mari şi mult mai rapid) precum şi cu sistemul de control al stabilitãţii comutat pe setarea intermediarã “sport”. Astfel, maşina te îmbie la joacã, te lasã sã profiţi de şasiul excepţional şi nu intervine decât când simte cã ai întrecut cu mult mãsura; practic, nu trebuie sã prea corectezi traiectoria din volan, o vor face electronicele.  Nu a durat mult şi am oprit complet toate sistemele, diagnostic: o maşinã al dracului de bunã! Chiar şi fãrã doica electronicã, cauciucurile sport oferã o aderenţã exemplarã inclusiv pe suprafeţe umede; adusã cu greu la limitã maşina va subvira. Provocat, cu un strop de frânã sau atitudine scandinavã, automobilul fuge puţin de spate, dar revine exemplar prin menţinerea acceleraţiei la podea. Am descoperit un singur neajuns (s-ar putea sã plictisesc puţin, dar a trebuit sã gãsesc şi ceva rãu): lipsa unui diferenţial cu alunecare limitatã. Traducere: în virajele de treapta a doua luate ceva mai viguros, dacã apeşi acceleraţia vânjos roata aflatã pe interiorul curbei se va roti în gol inutil rezultând doar fum şi zgomot. Poţi rezolva problema cu un LSD… sau cu un picior ceva mai delicat.

 

 

Cutia de viteze poate fi lãsatã sã-şi facã singurã treaba (pe care o va face foarte bine) sau poţi prelua controlul cu padelele de pe volan. Pe drumurile de munte am mers doar în modul manual datoritã satisfacţiei pe care o capeţi schimbând viteze în sutimi de secundã, dar la drum întins am lãsat-o sã-şi facã de cap şi am uitat de ea. Datoritã plajei largi de turaţii a motorului (6300 de ture roşu, 8000 de ture maxim) cutia se poate gãsi în treapta a 7-a la 90 de kilometri la orã in cazul rulatului economic… sau în treapta a 2-a. In cazul din urmã, al condusului vijelios, cutia schimbã în treapta a 7-a de-abia la 230 de kilometri la ora, vitezã cu care noi NU am circulat!

 

Cu privire la confortul pasagerilor vã pot raporta cã spaţiul este suficient pentru 4 persoane, 5 se chinuie la drum lung, habitaclul este mai încãpãtor decât al concurenţilor nemţi dar personal mi s-a pãrut mai mic decât al Volvo-ului V40; sistemul audio dispune de toate conexiunile posibile cu alte medii iar sistemul de climatizare are guri de ventilatie si pentru bancheta spate. Portbagajul are un volum de 365 de litri pânã la 1100 litri cu bancheta rabatatã.

 

Concluziile la care am ajuns dupã ce am petrecut 3 zile cu Audi A3 Sportback sunt în felul urmãtor:

  1. Este un automobil aproape perfect, destul de discret încât sã nu atragã zgârieturile de chei ale vecinilor, dar suficient de evident încât pasionaţii sã ştie cã ai ales un model sport
  2. Motorul şi transmisia formeazã un cuplu remarcabil, sinecr nu cred cã ai nevoie de un S3 (cutia poate suporta pânã la 550 Nm, dacã te mãnâncã, fã-i un chip-tuning şi te apropii vertiginos de sora mai mare)
  3. Ai nevoie de un portofel FOARTE MARE pentru cã noi am obţinut un consum real de 10,5 litri la sutã în condiţiile unui condus sã spunem adecvat motorizãrii, iar preţul de achiziţie începe de la 25.280 Euro pentru un model cu cea mai micã motorizare şi fãrã prea multe opţiuni şi ajunge la (stai jos?) 43.000 Euro pentru modelul testat.

 

 

 

Galerie foto Audi A3 Sportback