Test drive – Dacia Logan

Luna Decembrie începe cu Ziua Naţionalã, motiv de sãrbãtoare şi voie bunã în patria largã. Sã ne adunãm şi sã sãrbãtorim… ce? Existã motive reale pentru care sa mai fim mândri cã suntem români? Nu mã refer la istoria neamului sau la poziţia geograficã, nu poţi fi mândru de faptul cã eşti român doar pentru cã în trecut conaţionalii noştri nu portretizau un câmp mare de legume (asa cum facem noi în 2012), sau pentru cã ai avut noroc sã te naşti pe paralela 45 colţ cu 23, şi nu în Angola. Existã lucruri contemporane nouã care sã trezeascã sentimentul patriot în zilele în care mai nimic nu provoacã tresãriri?

Am aşteptat ca orice pasionat (şi nu numai) cu interes lansarea noilor generaţii ale Loganului, Sandero si Sandero ediţia” Doamne-Dumnezeule, ce de gropi!!”, sperând sincer ca Dacia sã nu greseascã episodul 2 din cea mai de succes poveste autohtonã post-comunistã. Când intr-un final au apãrut primele poze, am realizat ca maşinile aratã toate foarte bine iar producãtorul a reuşit sã menţinã identitatea mãrcii; Dacia are acum o figurã ce poate fi usor recunoscutã şi în strainãtate, de neconfundat cu vreo altã marcã (în esenţã, Dacia pune România pe hartã, aduce aminte constant cã suntem şi noi aici!) Intr-un final am reuşit sã punem mâna pe un Logan 0.9 Turbo benzinã şi am încercat sã rãmânem obiectivi…

Design

Am spus mai sus cã Loganul cimenteazã identitatea mãrcii, dar la capitolul design voi folosi o comparaţie cu un alt producãtor (rãbdare vã rog): aratã exact cum m-aş fi aşteptat sã arate Skoda Fabia facelift cu portbagaj… Skoda a decis sã rotunjeascã noua Fabie (ghinion, ar fi arãtat mai bine pãtrãţoasã), aşa cã formele ascuţite pe care le poartã noua Dacie inspirã ceva caracter nemţesc, rigid, trainic, fãrã sã piardã caracterul comic al românilor: spoilerul faţã are corniţe iar grila radiatorului plinã de hexagoane face haz de necaz cu trimitere la grila Golf-ului GTI; capota are acum linii reliefate care se continuã cu marginea grilei faţã, rezultatul fiind o imagine “încruntatã”, expresivã (o Dacie expresivã!!!!)


 Profilul maşinii capãtã linii noi, în ideea promovãrii dinamismului; nu vor pãcãli pe nimeni, dar este de apreciat cã se încearcã. Spatele automobilului este înalt, dominat de sigla “desfãcãtor de bere” şi de farurile spate, un soi de stopuri de Logan vechi topite şi glazurate: aratã foarte bine. Intregul pachet seamãnã foarte mult cu vechiul model, dar în acelaşi timp este îmbunãtãţit în toate detaliile, oamenii ãştia chiar au plecat urechea la cumpãrãtorii lor şi le-au ascultat sfaturile! Existã o excepţie şi anume butonul de deschidere a portbagajului: pânã acum acesta nu exista, aveai nevoie de cheie pentru a deschide ghiozdanul. Acum ai un buton, dar dupã ce l-ai apãsat, nu ai nicio proeminenţã de care sã te agãţi pentru a avea acces inauntru; clar, aici inginerii obosiserã deja.

Motor, transmisie şi ținutã de drum

Prima surprizã atunci când deschizi capota este chiar deschiderea capotei: acum aceasta este susţinutã de un telescop, nu de un picior metalic. Vã daţi seama ce înseamnã asta pentru românul bucuros de noul sãu automobil?! “Aşa au toate maşinile nemţeşti!”.

Unitatea de 0.9 litri turbo şi puţin sub 100 de cai este promovatã ca marea bomboanã a momentului. Mãrturisesc cã am condus un Clio cu acest motor şi am fost dezamãgit, nu mi s-a pãrut cã se simte bine în niciun mod de utilizare: nici tratat cu delicateţe, nici turat frenetic. Surprizã, m-am înşelat. Odatã cu Loganul, am parcurs în jur de 100 de kilometri cu acest motor şi m-am convins cã, dimpotrivã, nu existã mediu în care sã nu se descurce bine: în oraş primele 3 trepte de vitezã îţi permit reprize surprinzãtoare pânã la 70 km/h, pe drumuri naţionale treptele 4 şi 5 îţi oferã un condus relaxat, iar pe autostradã treapta a 5-a s-a dovedit suficientã şi pentru economie, şi pentru accelerãri de la 120 la 140 km/h.

Datoritã “turboficãrii”  Daciei, aceasta este acum mai uşor de condus: cuplul maxim prezent de la 2500 de ture pânã la 5500 se traduce prin faptul cã nu trebuie sã schimbi viteza atât de des pe cât ai crede. Totodatã, motorul dispune de un mod “eco” care, prin magie şi descântece, reuşeşte scãderea consumului cu aproape 1 litru la 100 la drum întins.

Cutia în 5 trepte este mult, mult mai exactã decât cea de pe modelul anterior, dar cloncãne… Nu ştiu dacã este doar o caracteristicã a cutiei noi, sau acest cloncãnit dispare dupã o perioadã de rodaj. Ar fi pãcat sã fi reuşit o antifonare atât de bunã iar cutia sã provoace disconfort auditiv. Ambreiajul este usor, lejer, intuitiv, ideal pentru începãtori.

Automobilul stã bine pe şosea, dar are limite… destul de repede atinse: pe autostradã se simte foarte bine la 120-130, dar devine instabil la viteze mai mari. Pe viraje se va comporta ca o maşinã de familie, va subvira destul de repede, dar nu la fel de repede ca modelul precedent (deşi Dacia spune cã suspensiile sunt aceleaşi, nouã ni s­-a pãrut mult mai rigidã, mai controlabilã). Un alt detaliu de menţionat este dotarea standard cu ABS şi ESP, acronime ce vor pãzi pasagerii în limita bunului simţ: sã vedem acum renumitul test al elanului!
Dotãri şi tehnologie

V-aţi închipuit vreodatã cã vom asocia aceste cuvinte cu prvire la o Dacie? Culmea este cã sunt destule dotãri! Noi am avut modelul de top. Astfel, am beneficiat de: geamuri electrice faţã/spate, aer condiţionat, volan şi schimbãtor în piele, sistem info-tainment (şi aici sã te ţii) cu navigaţie,comenzi pe volan, conexiune “dinte albastru”, AUX-IN şi USB, senzori de parcare spate, posibilitatea modului “eco”, computer de bord, cruise control, limitator de vitezã (se seteazã pe viteza “x” şi nu numai cã te atenţioneazã, dar nu te lasã sã depãşeşti acea vitezã, foarte util împotriva radarelor). Este uimitor cum Loganul are brusc toate dotãrile esenţiale unui autovehicul modern! Toate acestea permit o cãlãtorie relaxatã, ceva ce nu ţi-ai fi putut permite acum câţiva ani într-o autohtonã maşinã.

Preţ şi concluzii
Preţul Logan-ului pleacã de la 6990 de euro cu TVA, modelul testat de noi costând puţin peste 10000 de euro. Asta înseamnã cã aceşti bani îţi aduc un automobil nou, cu garanţie, cu taxe mici şi asigurare ieftinã. Cu siguranţã te vei bucura de Dacia, fiabilitatea este extraordinarã: zilele trecute am venit acasã cu un taxi Logan prima generaţie cu 370 de mii de kilometri parcurşi, majoritatea prin Bucureşti, fãrã lucrãri majore (distribuţia şi un ambreiaj). Nu existã concurenţi direcţi la acelaşi preţ. Singurii pretendenţi sunt la mâna a doua cu cel puţin 100 de mii de kilometri la bord. Cum nu e Loganul chilipirul secolului?!?

Traseul ales pentru test-drive mi-a confirmat raspunsul pentru întrebarea de la început: sunt mândru pentru cã români contemporani cu mine au reuşit sã producã aceastã maşinã,sincerã, fãrã fiţe, cu un uşor umor, capabilã sã atragã toate privirile pe stradã şi, în acelaşi timp reuşind sã provoace reflexul cremasterian producatorilor auto cu desfacere  pe pieţele comune cu autohtona. Bravo Dacia!

Mai multe imagini pe Facebook

[Fotografii : Alexandru Matei – ALX Pictures ]

Comments

  1. […] modelului, observãm cã în banii pe care i-ai putea da pe maşina asta ai putea cumpãra de la Dacii Logan foarte bine dotate, la super-mini-uri colorate, la mini-crossovere competente în domeniul borduri, […]