Test Drive MINI Paceman Cooper S

Am testat acum ceva vreme MINI Cooper S Coupe şi nu ne-am mai sãturat de cât de jucãuş era pe viraje, de cât de bine trãgea şi rãgea motorul şi cât de mare era zâmbetul de fiecare datã când ne apropiam de maşinã. Totuşi, modelul respectiv avea o problemã: era în mare parte doar o jucãrie (una destul de scumpã), aşa cum place departamentului de marketing al MINI sã spunã: “e un kart pentru şosea”. Dar dacã ai nevoie de un al treilea scaun, kartul trebuie lãsat acasã, trebuie sã apelezi la un model mai încãpãtor. Pânã nu demult, variantele oferite de firma britanicã erau fie modelul clasic,  fie modelul Countryman, pentru cã mai nimeni de la noi nu a cumpãrat modelul Clubman.
Paceman vrea sã arate lumii cã el ştie sã facã tot ce e mai bun din partea oricãrei alte încrengãturi MINI şi în acelaşi timp sã batã exemplare similare ale concurenţei: Nissan JUKE şi Range Rover Evoque.
Design
Britanicii au apelat la strategia struţo-cãmilã aici, dar le-a ieşit foarte bine. Culmea, un model care preia forme de la fraţii sãi mai vechi pe piaţã a reuşit sã îmbine toate elementele în aşa fel încât nu numai cã nu supãrã privirea, ci o bucurã de-a dreptul.
Partea frontalã seamãnã foarte bine cu Countryman, vãzute doar din faţã, nu ai putea sã distingi între modele. Avem aceleaşi faruri de dimensiuni generoase, între care douã grile mari asigurã necesarul de aer al motorului demenţial. Mai mult, dacã vorbim despre Cooper S, clasica gurã de aerisire de pe capotã se mutã între cele 2 mai sus amintite, iar frânele primesc ca pe orice model cu veleitãţi sportive propriile canale de aerisire; cu alte cuvinte, Paceman S face tot ce-i stã în putinţã sã respire cât mai bine, revin mai jos cu motivele.
Din profil, maşina seamãnã foarte bine cu modelul clasic, dar spre deosebire de acesta, din cauza înãlţimii parbrizului, liniei ascendente a caroseriei respectiv descendente a plafonului, ai senzaţia cã MINI aleargã şi atunci când stã parcat; lasã senzaţia unui atlet în block-start, pregãtit oricând sã rupã asfaltul. Tot pe lateral observãm arcurile roţilor tapetate cu material plastic negru (aparent ai putea face şi ceva soft-road-ing cu acest model) precum şi imensele roţi opţionale de 19 ţoli. Dimpreunã cu suspensia coborâtã cu 10 milimetri aceste detalii te duc cu gândul la viraje, mai mult decât la gropi pline cu apã.
Totuşi, dacã îţi plac virajele, vei ştii cã atunci când situaţia devine “lateralã” te ajutã talonul cauciucului, care pe asemenea jante este practic inexistent. Sfatul nostru: alege roţile cu un numãr mai mic: sunt în continuare foarte mari, dar îţi oferã ceva mai mult confort la rulare, ceva mai mult control la limitã şi ceva mai puţin stres pe lângã borduri. Totodatã, grijã la uşile imense; sunt foarte utile pentru bancheta spate, dar dacã parchezi în vreo parcare subteranã, lasã-ţi loc pe lateralele maşinii, ai nevoie de cel puţin jumãtate de metru pentru a ieşi fãrã a o zgâria.
Spatele automobilului nu prea seamãnã cu niciun alt model din gamã. Stopurile aduc puţin cu trãsãturile familiei, iar evacuarea dublã este aceeaşi de pe fratele mai mare. Altfel, luneta de dimensiuni reduse şi un unghi foarte ascuţit precum şi eleronul de deasupra sa îţi readuc aminte de sigla de pe hayon “Cooper S”, dar îţi vor reduce vizibilitatea.
O altã opţiune disponibilã pe modelul testat pe care vã sfãtuim sã o bifaţi este vopsirea plafonului şi a oglinzilor în alb; împreunã cu albastrul caroseriei aratã extraordinar şi m-am abţinut destul, maşina asta atrage toate privirile, de data asta fãrã comentarii rãutãcioase!
Motor şi transmisie
Ca şi data trecutã, am avut la dispoziţie mai sus amintitul motor 1.6 litri benzinã supraalimentat cu 184 de cai şi 240Nm cu funcţie overboost care ridicã cuplul la 260 Nm pentru câteva secunde. Propulsorul este impresionant, dar nu fantastic în hainele Paceman. Dacã pe modelele mai mici face minuni, aici face într-adevãr parte dintr-un pachet sportiv, dar nu la fel de bombastic, maşina e puţin prea grea. Timpul pânã la 100 de km/h este de 7,8 secunde pentru cutia automatã cu 6 rapoarte, viteza maximã comunicatã oficial este de 212 km/h iar consumul oficial 6,7 litri/100.
Acum sã vã ofer cifrele pe care le-am obţinut în viaţa realã: suta se atinge în 8.5 secunde dacã ai parte de 3 pasageri (de aşteptat pentru o maşinã încãrcatã sã nu atingã timpul oficial), o acceleraţie mulţumitoare, dar nu neapãrat demnã de sigla “S”; viteza maximã ne-a adus şi o amendã aşa cã vom spune doar cã aici MINI a subestimat valoarea realã; consumul mediu nu a scãzut sub 9.5 litri la sutã în condiţiile în care am parcurs 500 de kilometri jumãtate cât mai econom cu putinţã, jumãtate cu diagnostic probabil de “atac de panicã”.
Nu ţine neapãrat de motor, dar în condiţiile unui astfel de consum, ne-am fi dorit un rezervor ceva mai mare, indicatorul din bord scãdea câte o unitate la fiecare 10 minute în cazul condusului efervescent.
Ne-a plãcut foarte mult faptul cã se pãstreazã evacuarea sport şi din nou ne-am bucurat de ea la fiecare semafor. De data asta am considerat cã alegerea unei cutii automate se potriveşte temperamentului modelului, nu am simţit nicãieri necesitatea unei manuale, padelele de pe volan ne-au oferit tot controlul de care aveam nevoie, dar pe autostradã ne-am fi dorit şi treapta a 7-a.
Manevrabilitate şi “ţine-te bine!”
Aici MINI ar fi trebuit sã strãluceascã. Ghici ce? N-am prea avut ce sã reproşãm la acest capitol. Existã diferenţe faţã de modelele mai mici: chiar şi cu suspensia sport, din cauza greutãţii maşinii existã un oarecare grad de ruliu al caroseriei, iar în cazul frânãrilor generoase Paceman-ul apleacã bãrbia cãtre şosea. Asta ca sã nu zicem cã nu am gãsit defecte, pentru cã pentru a determina un astfel de comportament al şasiului trebuie sã circuli cu adevãrat TARE!
Nu ne-am aşteptat, dar se pãstreazã acea senzaţie de kart, cotrolul direcţiei este semi-telepatic, poţi pune puntea faţã pe viraj cu precizie centrimetricã, spatele va urma aceeaşi trasã de cele mai multe ori. Dacã insişti, poţi face spatele sã danseze prin ridicarea piciorului de pe acceleraţie chiar înaintea apexului, iar provocatã, maşina va trece în supravirare de toatã frumuseţea. Toate astea sunt posibile doar dacã decuplezi controlul tracţiunii, însã dacã rãmâi în modul sport, maşina va devora pur şi simplu viraje (derapajele sunt impresionante, dar nu foarte rapide; vrei vitezã, ţine toate roţile în contact cu asfaltul iar MINI va face restul).
Per total, acea laxitate a suspensiilor amintitã mai sus nu stricã senzaţia condusului, ci mai repede oferã o trãsãturã de caracter aparte modelului. Pasagerii vor fi mult mai uşor de amuzat într-un Paceman, iar zâmbetul de pe faţa şoferului va deveni vizibil la viteze mai mici.
Tehnologie şi dotãri
Maşina de test a venit încãrcatã cu zeci de opţionale, majoritatea dintre ele fie utile, fie total inutile, dar pretabile modelului (traducere: da, vã sfãtuim sã le bifaţi!). Plecând de la farurile cu xenon, culoarea metalizatã Albastru Starlight condimentatã cu plafonul şi oglinzile albe şi roţile de 19 ţoli, toate au rolul de a te face remarcat pe stradã. Dar aceasã maşinã a fost în special dotatã pentru cei aflaţi la interior, iar aici sã te ţii!
Am avut la dispoziţie scaune sport încãlzite, pilot automat, senzori de ploaie şi luminã, computer de bord, climã, sistem audio Harman-Kardon, senzori de parcare, sistemul de navigaţie MINI, control vocal, sistemul interactiv MINI-connected (ce cuprinde o pleadã de aplicaţii menite sã te ţinã la curent cu ce fac ceilalţi conducãtori de MINI din zonã, aplicaţii care te învaţã sã mergi economic sau sportiv, radio digital – o opţiune genialã, obligatorie!, un telefon la cere sã îţi rãspundã oricând cineva pentru a te ajuta cu… orice), volan multifuncţional, lumini ambientale la nivelul bordului, al uşilor şi al coloanei multifuncţionale centrale, coloanã ce vine cu accesorii ce îţi permit depozitarea diverselor obiecte pe care le-ai putea avea cu tine (ochelari, cafea, caiete, pixuri, telefoane) şi dacã am uitat ceva sã-mi fie scuzat, cred cã de la BMW seria 3 nu am mai avut un exemplar atât de dotat.
Pentru cã a venit vorba de BMW, e de menţionat cã sistemul multimedia este preluat de la nemţi (i-drive), redesenat cu pictograme specifice MINI şi redat ptrintr-un ecran montat în mijlocul vitezometrului (poate mi s-a pãrut doar mie, dar acest ecran este cel mai bun pe care l-am folosit pânã acum; culori mate ceea ce înseamnã cã vezi perfect chiar dacã bate soarele fix în el).
Alte lucruri care ne-au plãcut au fost parasolarul dublu de pe partea şoferului, sumedenia de spaţii de depozitare şi faptul cã pe bancheta din spate chiar încap adulţi de talie medie,  în timp ce pe scaunul din faţã se gãsesc alţi adulţi de talie medie.
Concluzii şi preţ
Paceman vine pe un segment de piaţã orfan, fãrã prea mulţi concurenţi, nici JUKE, nici Evoque nu sunt tocmai similari. Astfel, MINI-ul are avantajul de a putea “fura” clienţi din alte segmente, clienţi tineri care vor ceva mai mult decât o maşinã bunã pentru distanţa A->B (vezi Audi A3).
Mai mult, Paceman-ul îndeplineşte rolul de jucãrie, chiar dacã nu la acelaşi nivel cu S Coupe; oferã 80 % din senzaţii fãrã ca de data asta sã fii limitat la un singur pasager. Cu alte cuvinte, acum poţi folosi acest model zi de zi, pentru ca în weekend (sau în cazul nostru joi noaptea) sã dai o fugã la mare cu geamurile jos şi muzica urlând.
Dacã priveşti acest model ca pe o unealtã ce poate fi folositã ocazionl pentru plãcere, preţul exemplarului testat de 42000 de euro ţi se va pãrea exorbitant. Dacã însã priveşti maşina ca pe un partener de tâmpenii, ca pe un membru al grupului de prieteni cu care te distrezi de fiecare datã, prieten care din amabilitate te duce zilnic la serviciu dar îţi spune şi câteva glume bune pentru a-ţi face dimineaţa mai plãcutã, meritã fiecare bãnuţ.