Test drive – Opel Corsa

Dupã ce sãptãmâna trecutã am visat frumos la bordul unui berbec cu roţi (Crysler Crossfire), sãptãmâna aceasta am apelat la raţiune… în mãsura în care poţi numi raţiune trei bãrbaţi într-o maşinã micã şi roşie (EXTRAORDINAR DE ROȘIE!!) pe strãzile Bucureştiului. Automobilul în cauzã urma sã ne convingã de versatilitatea și caracterul sãu multilateral dezvoltat, pânã când unul din noi a specificat numele pe care proprietãriţa l-a atribuit maşinii: Scufiţa. Asta a fost, nu ne-am mai putut abţine, pentru douã zile, am condus Scufiţa, am umplut Scufiţa cu sacoşe de la Cora, am dus Scufiţa la Ikea, am abuzat de Scufiţă pe strãzile capitalei (sã nu fim nesimţiţi, nu vă gândiți la prostii) şi în esenţã toatã lumea a uitat cã ne aflam într-un Opel Corsa.
Pe motiv cã nemţii au decis sã scoatã un facelift acestui model, noi am hotãrât sã vedem dacã mult laudatul motor de 1.2 litri benzinã poate face faţã unui student colcãind cu hormoni, având în vedere că noua formã permite acum și bãieţilor sã conducã o maşinã micã şi roşie.
Efectul WOW… altfel

Am mai pomenit acest efect și la alte modele testate (BMW 320d), însă de aceastã datã a fost diferit. Scufiţa este foarte frumoasã din orice unghi! Din faţã este agresivã în mãsura în care un copil costumat în cavaler este agresiv: el crede cu sinceritate cã este fioros, dar toatã lumea se uita la el cu drãgãlãşenie pe un fundal sonor de tipul “AAWW”. Lateralul vrea sa induca acelaşi sentiment viril, reuşind doar acelaşi lucru, extragerea de onomatopee mãmoase în timp ce spatele mie îmi seamãnã capului unui extraterestru prietenos. Dacã vezi maşina asta pe stradã, nu te poţi abţine sã nu zâmbeşti… poate doar în cazul în care eşti bãtrân şi antipatic şi aici nu mã refer la vârstã la propriu, ci la personalitate (exemplu concret: bunicii mele îi place la nebunie Scufiţa în timp ce bunicã-miu face glume cu “Vitezomanu’ Gică”).



Motor şi transmisie
1.2 litri benzinã fãrã turbină sau supraalimentare… Hmmm. Producatorul vrea sã te convingã de puterea de 85 de cai, dar nu cred că va avea spor cu cineva. “Motorul este mic” este o supraevaluare a ceea ce se întâmpla cu adevãrat, dacă deschizi capota vei fi surprins ca de undeva de sub o cutiuţã care vibrează frenetic, vine un sunet cunoscut nouã ca fiind combustie internã. Pedala de acceleraţie va face ca acest sunet să creascã în intensitate, maşina se va urni din loc fooooarte uşor, asemeni unui amic ce are grijã de tine când eşti beat, nu te bruscheazã ca nu cumva sã vomiţi.

Cutia de viteze are rolul de a-ţi oferi un soi de buton de volum al zumzãitului; orice ai face cu ea, Scufiţa se va deplasa în acelaşi ritm, dar pe diverse frecvenţe ale cânteculu-i subţire. Concret, suta în 16.5 secunde iar viteza maximã nu îţi permite sã încalci regulile pe autostradã. Vei zice cã sunt rãu… şi probabil că ai dreptate, dar voi continua: presupunând că vrei sa mergi la munte, înarmeazã-te cu multã rãbdare pentru cã nu vei depãşi… nimic. Existã totuşi un mediu în care combinaţia cutie-motor funcţioneazã şi, din fericire, este mediul în care maşina va petrece cea mai mare parte a vieţii: în oraş; este destul de sprintenã pânã la 60 la orã încât sã poţi profita de dimensiunile reduse ale frumosului ambalaj. În plus, consumul va fi întotdeauna mic, chiar dacă turezi motorul pânã când valvele îţi danseazã pe capotã și abia apoi schimbi viteza (învãţãturi de la Clarkson).

Ținuta de drum
Maşinuţa asta a fost gânditã de la început ca “luptãtoare urbanã”, deci, prin definiţie, nu are cum sã ştie mare lucru pe serpentine; şasiul surprinde prin faptul cã îţi permite pãstrarea vitezei prin viraje, astfel încât sã nu pierzi mai apoi secunde bune cu rechinuirea motorului. Efect secundar al obsesiei pentru consum, Scufiţa este încãlţatã cu roţi foarte frumoase şi foarte subţiri. Subvirarea apare încã de la 50 de kilometri la orã, acompaniatã de ruliul comic al întregii maşini.

Surpriza plãcutã a fost supravirarea (DA! supravirare) la intrarea în curbã cu acceleraţia apãsatã şi mai apoi luarea piciorului de pe pedalã. Un amendament: a fost o surprizã plãcutã pentru mine, nu ştiu cât de placutã ar fi pentru o domnişoara începãtoare. Altfel, confort şi linişte, Opel Corsa absoarbe toate imperfecţiunile şoselei, urcã mai toate bordurile şi se parcheazã destul de uşor în orice loc’şor.

Confort şi jucãrii
Ca de obicei, am ales maşina pe care am crezut cã ar alege-o majoritatea, în acest caz echiparea de mijloc, care ne-a bucurat cu CD-MP3 cu mufã AUX, aer conditionat, computer de bord şi cruise control, jante de 15 ţoli şi un decor al bordului plãcut la vedere şi atingere (volanul, levierul cutiei de viteze si mânerul frânei de mânã acoperite cu piele).

Nu ai nevoie de mai mult de atât în oraş. O dotare opţionalã utilã mi s-a pãrut adãugarea uşilor spate; Scufiţa poate fi comandatã si în versiunea cu 3 uşi, dar este o complicaţie cu care nu ai vrea sã te confrunţi zilnic. Existã un detaliu care ne-a exasperat pe toţi: stâlpii A (cei care ţin parbrizul) sunt extrem de groşi, orbind exact traiectoria pe care o urmezi într-un sens giratoriu şi in multe curbe in unghi drept din oraş. Soluţia inventatã de producãtor (un triunghi vitrat în interiorul stâlpului) nu face altceva în afarã de a te enerva şi mai tare; te vei afla des în situaţia de a te uita în stânga şi în dreapta “dupã colţ”.

 














Concluzie
Opel Corsa este tipul de maşinã în care te urci şi in primii 500 de metri te-ai şi obijnuit cu comenzile şi temperamentul sãu. Foarte uşor de condus, foarte confortabilã, cu suficiente dotãri care sa-ţi facã traiul suportabil în trafic, toate sunt argumente raţionale pentru a o cumpãra. Apoi, faptul cã aratã ca un mare drajeu, te încurajeazã sã turezi “zumzãitorul”, te face sã zâmbeşti la viteze de oraş şi, dacã eşti domnişoarã, beneficiezi din plin de privirile domnilor, toate acestea te pot convinge. Cu siguranţã are destule defecte, dar câte maşini poţi cumpãra in ziua de azi cãrora sã le poţi atribui nume proprii? Este o Scufiţã cu personalitate şi asta te va bucura pe tine de fiecare datã când te vei gãsi la volan.