Test drive – Peugeot 208

În preajma sãrbãtorilor de iarnã, românul de rând o ia razna: mãnâncã în disperare cât mai gras, cumpãrã întregul stoc al oricãrui hipermarket şi face provizii cât pentru trei sfârşituri ale lumii, nu unul singur. Tragic e cã asta nu e o trãsãturã periodicã, ci un stâlp al personalitãţii Carpato-Danubiano-Pontice cu exacerbãri periodice: românul vrea cantitate ”fratele meu” şi s-o ia dracu de calitate!

Într-un astfel de climat economic vine Peugeot cu o propunere sã-i spunem ciudatã (deşi mult mai adecvat ar fi “dubioasã”). În contextul hãlcilor de porc şi cârnaţi, francezii aduc un espresso cu croissant şi ceva camembert.Problema imediatã a gusturilor rafinate? Preţul… Am vrut sã vedem dacã bucãtãria a la carte are vreo şansã în faţa platourilor cu cârnaţi aşa cã am luat la test un Peugeot 208 1.6 HDI în echiparea de top ALLURE.

Design
Dacã vechile modele ale mãrcii semãnau foarte mult între ele, acum 208-ul rupe tradiţia, pãstrând suficiente trãsãturi încât sã-ţi poţi da seama de încrengãtura din care face parte, dar pierzând liniile bãtrânilor.

Astfel, renumita faţã cu zâmbet larg a surorilor (sau în cuvintele lui Clarkson “zâmbet tâmp”) a dispãrut în favoarea unei grile trapezoidale cu detalii unice acestui model: nu linii, nu hexagoane, nu romburi… mai de grabã nişte bule bidimensionale. Deasupra stã mândru leul în douã picioare iar chiar sub el, în cazul în care nu te-ai lãmurit, l-au subtitrat discret. Proiectoarele de ceaţã aratã ca douã comete, cu coada specificã lor aplicatã în crom în timp ce blocurile optice continuã linia grilei, farurile LED de zi având literalmente o linie luminoasã ce curge spre contururile de pe lateralul maşinii. Toate detaliile astea se încheagã intr-un chip foarte frumos, nu sexy dar sigur şic.

Lateralul face cunoscut rapid faptul cã modelul este mai mic decât predecesorul iar plasarea roţilor cãtre colţurile sale trãdeazã interesul pentru echilibru, poate sportivitate. Din nou, avem detalii care bucurã ochiul (triunghiul vitrat de lângã stâlpul A, util pentru vizibilitate, mult mai frumos desenat decât la Opel Corsa) sau detalii care bucurã doamnele şi domnişoarele: mânerele uşilor vor avea grijã de unghiile dumnealor. Dacã modelul este dotat cu pavilionul vitrat, vei observa cã trecerea de la acesta spre parbriz nu se face printr-o bucatã simplã de tablã, ci printr-un decor de aluminiu satinat.

Spatele franţuzoaicei este dominat de linia ce separã uşa porbagajului de spoilerul spate, linie ce se regãseşte şi la nivelul plafonului de data asta “incoronatã” cu stopul suplimentar de frânã; simetric, în partea inferioarã avem lampa de ceaţã. Stopurile au fost cu siguranţã desenate cu ajutorul unei feline: a fost pusã sã se ţinã cu putere de lateralele maşinii în timp ce aceasta accelera: aratã exact ca douã urme de gheare trase pe colţurile maşinii.

Motor, transmisie, ţinutã de drum
Automobilul din test a fost dotat cu arhicunoscutul diesel de 1.6 litri cuplat la o cutie manualã cu 6 trepte. Urmeazã o afirmaţie pe care nu credeam sã o fac vreodatã: în aceastã versiune maşina este supramotorizatã inutil!

Roţile la colţuri au fost doar un detaliu vizual iar şasiul nu se ridicã la nivelul aşteptãrilor, deci nu vei putea circula oricum prea nãpraznic; motorul de 1.4 litri va fi suficient. Deşi dotat cu un mod “eco” pe care l-am avut activat mai tot timpul, nu am reuşit sã scoatem un consum combinat mai mic de 7 litri la 100 de kilometri (e drept, partea de oraş a fost fãcutã la cele mai aglomerate ore în Bucureşti). Chiar dacã treapta a-6a permite viteze impresionante pe autostradã, nu te vei simţi extraordinar circulând cu peste 130-140 km/h.

Cutia de viteze… este o realã dezamãgire. Nu se potriveşte deloc din punctul meu de vedere automobilului: face zgomot la fiecare shimbare (nu sunet, zgomot!) şi cursa schimbãtorului continuã (?!?) şi dupã ce ai cuplat treapta, oricare ar fi ea. Am decis sã întreb şi o domniţã: a fost foarte încântatã de cât de uşor se schimbã viteza şi de faptul cã “ştiu sigur cã am schimbat, nu ai auzit?”. În consecinţã, punctul meu de vedere cu privire la cutie nu conteazã pentru ele, pentru cele care Peugeot a desenat aceastã maşinã – bilã neagrã pentru mine. Totuşi, sunt de pãrere cã o cutie automatã s-ar potrivi şi mai bine.

Ținuta de drum este… mãtãsoasã, confortabilã, absoarbe toate denivelãrile, toate imperfecţiunile şoselei. Presupun cã datoritã publicului ţintã, automobilul se simte la fel de bine pe viraje ca orice alt model NE-destinat condusului sportiv: nu ştie sport, vrei sport, du-te cãtre o Fiesta sau un Mini.

Direcţia este extraordinar de uşoarã, foarte utilã în oraş pentru cã nu te chinui nici la parcat, nici la viraje la vitezã micã. Din pãcate, aceeaşi direcţie nu are niciun fel de feedback dacã vrei sã ataci virajele mai vânjos.

Dotãri, interior şi tehnologie

Interiorul acestei maşini este punctul ei forte, mult mai reuşit decât cel al predecesorului, mult mai reuşit decât cel al concurenţilor nemţi şi plictisitori. Aici ai parte de culoare, efecte speciale, luminã (plafonul vitrat trebuie selectat de pe lista opţionalelor, nu vrei sa pierzi aşa ceva!).

Noutate absolutã, volanul mic este fãcut de aşa manierã încât instrumentarul de bord trebuie privit pe deasupra lui, nu prin el; un alt detaliu care pe mine m-a enervat la culme, nu am reuşit sã gãsesc o poziţie de condus în care sã pot vedea toate ceasurile, a trebuit tot timpul sã mã uit “dupã colţ”; în acelaşi timp un detaliu care a bucurat mai-sus-numita domnişoarã, care s-a acomodat foarte repede noii situaţii, cu vizibilitate perfectã.

Bordul în sine are o formã fluidã, materialele folosite fiind de o calitate superioarã, plãcute la atingere. Toate comenzile au acea lejeritate în utilizare pe care nu o regãseşti la modelele ce nu provin din Franţa. Tot franţuzesc este şi sistemul de entertainment: foarte frumos dar cu destule detalii care la început enerveazã… te acomodezi destul de repede, apoi nu le mai observi, persistã frumuseţea. Modelul testat a avut tot cu excepţia navigaţiei (urmeazã o înşiruire plictisitoare): USB, AUX-IN, CD Player cu magazie de CD-uri, MP3 reader, conexiune Bluetooth, computer de bord şi pilot automat, scaune încãlzite, senzori de ploaie şi luminã cu functie de înâmpinare şi conducere a şoferului de la şi pânã acasã, geamuri si oglinzi electrice, ESP şi alte acronime care sã te pãzeascã la nivelul de 5 stele EURONCAP.

Ce nu ne-am aşteptat sã gãsim a fost o ambianţã interioarã genialã: mânerele uşilor sunt fãcute dintr-un material lucios ce trece prin mai multe tonuri de albastru care se asorteazã cu petele de culoare de pe scaune şi de pe bord, iar piesa de rezistenţã a fost lumina ambientalã albastrã ce curge de-a lungul plafonului… Ah, DA! Oamenii de la Peugeot nu au fãcut rabat de la materiale de calitate reuşind sã deseneze o cabinã în care sã vrei sã conduci, sã stai în trafic, sã nu te enervezi, un mediu plãcut pentru simţurile utile şofatului.

Concluzie şi preţ
Aşa cum spuneam la începutul materialului, toatã atenţia investitã de ingineri în maşinã cere o investiţie pe mãsurã a cumpãrãtorului, specific 18.500 euro pentru modelul testat… (linişte apãsãtoare).

Cantitativ, nu meritã aceşti bani: o maşinã din clasa micã cu un motor inadecvat şi o cutie zgomotoasã; calitativ însã, cât timp a trecut de când ai savurat un croissant pe o terasã cochetã cititnd un roman bun, dimpreunã cu o cafea mãcinatã? Se prea poate ca în România sã gãsim mai mulţi adepţi ai ness-ului instant bãut în grabã dupã ce au înfulecat un BigMac cu bacon. Peugeot-ul vine cu valori subtile, delicate, intr-o lume care apreciazã rezultatul imediat, tangibil, lucur care s-ar putea sã se vadã şi în cifrele de vânzãri. Pãcat, 208-ul chiar este o maşinã bunã.

Comments

  1. […] Small Car” oferit de Fleet News în cadrul galei de la Londra din această săptămână. Peugeot 208 a fost lansat în 2012 și s-a impus rapid în topul vânzărilor obținute de constructorul […]