Test drive – Volvo V40

Segmentul compact este unul extrem de atrăgător pentru orice producător cu pretenții. Chiar și Alfa Romeo, rămasă în două automobile datorită lui Sergio Marchionne, are un reprezentant : Alfa Romeo Giulietta. Ba mai mult, aceasta este localizată în porțiunea superioară, a compactelor premium, acolo unde nemții fac legea.

O altă marcă legendară ce a intuit importanța acestei clase a fost Volvo, care a pornit acum câțiva ani dezvoltarea unui model capabil să pună punct dominației teutone din segment. Rezultatul? Un superb automobil compact, cu o tehnologie demnă de anul 2012 – Volvo V40.

Și pentru că targetul segmentului compact premium este reprezentat de publicul tânar, am hotărât să facem un test cu noul V40. Ba chiar mai mult de-atât, ne-am făcut și o idee despre poziția lui în lupta germano-scandinavă.

Motor/Transmisie

Mașina testată a beneficiat de un propulsor diesel, 2000 centimetri cubi, din care suedezii au scos 150 CP și 350 Nm. Dacă vă imaginați că aceste cifre nu sunt suficiente, vă înșelați amarnic. Raportat la greutatea mașinii, tind să cred că acest motor reprezintă alegerea corectă.

Dieselul scandinav este echilibrat perfect, reușind să îmbine performațe decente în cazul unui condus sportiv cu un consum scăzut și un rafinament aparte în cazul călătoriilor lungi sau deplasării prin oraș. Deși în majoritatea timpului sunetul perceput în habitaclu este la un nivel foarte scăzut, atunci când vei accelera vânjos vei remarca un mârâit plăcut pentru un diesel.

Și dacă tot vorbim de accelerații și condus sportiv, haideți să trecem un pic în revistă cifrele motorului. Cei 150 CP furnizați de motor sunt suficienți pentru ca V40-ul să indice suta în 9.3 secunde și să atingă viteza maximă de 205 km/h. N-am testat treburile astea, e problema celor de la AutoBild. Dar vă pot spune că mașina este extrem de agilă în oraș, cei 350 newtoni livrați imediat după bariera celor 1500 de rotații fiind extrem de utili în trafic. Ba mai mult, având în vedere setarea șasiului, cred că sunt exact cifrele potrivite unui tânăr șofer.

Transmisia de pe V40-ul din test a fost una automată cu șase trepte, care sincer să fiu, nu s-a făcut remarcată deloc. Adică a funcționat exact așa cum ne așteptam. Discret și neutru. Ca o mică Elveție aflată în plin conflict sportivitate – confort.

Tot la capitolul transmisie, Volvo mai primește din partea nostră o bilă albă : în spatele volanului nu veți găsi deja omniprezentele padele. În sfârșit am întâlnit un producător onest, care nu încearcă să-ți impună necesitatea padelelor pe un autoturism tipic sportiv : ‘motor diesel, cutie automată, tracțiune față’.

Ținuta de drum

Configurația tracțiune față – motor diesel nu a reușit niciodată să convingă ca fiind o soluție viabilă pentru automobile sport. Și dacă vă gândiți la hot-hatch-uri, cu siguranță știți că acestea au sub capotă un însetat de benzină. Iar Golf-ul GTD nu prea a prins la public. Așa că inginerii de la Volvo au gătit exact după rețeta corectă – o cană de ‘siguranță’, o ceașcă de ‘confort’ și o linguriță de ‘sportivitate’.

V40 nu vrea să întreacă niciunul din concurenții direcți la particularitățile de condus ale acestora. Dimpotrivă, șasiul ex-american, actual scandinav încearcă să-și definească propriul stil. Și credeți-mă pe cuvânt, îi iese destul de bine.

Setarea mașinii este orientată clar spre confort. Suspensia filtrează bine șocurile din carosabil, lăsând să treacă doar o mică parte spre pasageri. În oraș V40-ul s-a dovedit a fi foarte manevrabil, Volvo reușind să muleze foarte bine platforma Focus-ului pe un stil de condus adecvat traficului urban.

La capitolul sportivitate, avem o mică problemă. Am remarcat fără surprindere că mașina subvirează când te apropii de limită, având în același timp și un ruliu al caroseriei destul de pronunțat. Dar până la urmă, V40 nu-i Focus RS. Și dacă vrei să conduci agresiv un hatch Volvo, aruncă-ți un ochi peste V40 R-Design. Sau roagă-te intens celor sfinți pentru aprobarea unei versiuni Polestar.

Design
Aici vine surpriza cea mare. Dar, gândindu-mă că majoritatea ați văzut deja mașina în pe viu sau cel puțin în fotografii, o să încerc să fiu succint. În timp ce rivalii mizează pe un aspect agresiv, potențat de muchii și unghiuri drepte, V40 abordează clientul cu un aspect dinamic și elegant, bazat pe formele fluide conturate de britanicul Peter Horbury. Imaginați-vă un concurs de frumusețe între selecționata Suediei de volei pe plajă și doamnele din orchestra Operei din Munchen. Desemnați voi câștigătoarele.


Proporțiile mașinii sunt perfecte, aceasta păstrând pe alocuri și elemente de design ce amintesc de predecesorul său, Volvo C30. Abordarea unui stil cu multe linii curbe a reușit să aducă foarte mulți clienți producătorului din Goteborg și o va face în continuare.

Am spus suficient. Acum prefer să vă acord 5 minute suplimentare pentru privirea fotografiilor, decât să vă plictisesc prin mai multe cuvinte.

Tehnologie
Și acest capitol înregistrează un punct forte al compactei suedeze. Mai exact, tehnologia accesibilă, fiindcă mașina are în standard câteva sisteme extrem de interesante, oferite în premieră în clasa din care face parte : Volvo City Safety, care frânează automat în cazul detectării unui impact iminent și airbag-ul pentru pietoni, menit să demonstreze încă o dată atenția sporită acordată siguranței modelelor Volvo.

Restul sistemelor ce ne-au încântat testul pot fi întânite în mare parte și pe automobilele concurente. Cu toate acestea, simt nevoia să le amintesc : Adaptive Cruise Control, Start/Stop, sistemul de informare despre automobile aflate în unghiul mort (BLIS), de avertizare a șoferului în caz de oboseală, de ajutor pentru menținerea benzii sau Park Assist Pilot, sistem de care am fost extrem de încântați.

Interior

Deși inițial am căzut în capcana întinsă de clișeul interiorului standard Volvo, am descoperit cu surprindere că acesta este extrem de captivant și că pune la dispoziția șoferului câteva funcții extrem de tinerești. Vezi opțiunea de personalizare a cadranelor de bord digitale, în funcție de stilul de șofat. Ai de ales între modurile Elegance, Eco și Performance.

Am descoperit și câteva funcții care au rămas puțin în urma vremurilor, cum ar fi display-ul prea mic pentru sistemul media/ navigație și comanda acestuia prin butoane aflate pe consolă, distal de șofer. Ne-ar fi plăcut foarte mult un controller în genul celui oferit de trio-ul german.

Ambianța interioară a V40-ului pare desprinsă dintr-o lume paralelă, total opusă interioarelor teutone, anoste în proporție de 80-90%. Materialele folosite îți testează calitatea simțului tactil, iar tapițeria din piele crem te trimite undeva într-o stare de liniște sufletească, din care vei fi trezit cu greu de vreun gând sportiv. Plafonul panoramic va potența și el starea de calm, V40-ul reușind să inducă oricărui șofer o stare de confort absolut.

Poziția de condus este bună, scaunele reușind să filtreze cu succes bruma de șocuri transmise de suprafața de rulare, dar nu te vor ține în lateral pe viraje. Așadar, încă un aspect orientat spre confort în detrimentul sportivității.

Un detaliu foarte important care nu ne-a plăcut a fost volanul prea mare, ce-ți dă impresia că te afli mai degrabă la volanul unui XC90, decât la volanul unui V40. Mai salvează din aceast inconvenient design-ul plăcut oferit de acesta, însă nu suficient pentru a compensa dimensiunile generoase.

Preț
Ca preț, Volvo V40 reușește să se încadreze într-un interval definit inferior de Alfa Romeo Giulietta și Citroen DS4 și superior de trio-ul teuton Audi-BMW-Mercedes-Benz. Modelul testat de noi, V40 D3 Summum, are un preț de pornire de aproximativ 33.000 de euro și în configurația prezentată atinge lejer 40.000 de euro. Deși este o sumă considerabilă pentru piața din România, rivalii germani echipați asemănător îți vor mai forța mâna cu una-două mii de euro.

Dar V40 este după părerea mea un automobil mai omogen decât aceștia. Spre deosebire de Seria 1 are un design mai reușit și un spațiu interior mai generos (în special pentru locurile din spate), dar pierde în fața acestuia la capitolul dinamică. A-Class ia și el bătaie la capitolul design, dar la o diferență mică de scor, iar despre noul A3 nu ma pot pronunța, pentru că n-am pus încă mâna pe unul.

Concluzii

Impresia plăcută pe care mi-a facut-o Volvo V40 atunci când l-am văzut pe viu a fost triplată după ce am avut ocazia să-l testez. Automobilul scandinav oferă un pachet complet de dotări într-o caroserie pe care eu o consider a fi cea mai frumoasă din clasă, la un preț considerabil mai mic decât principalii săi rivali.

Audi și BMW au avut mereu în vedere lansarea modelului A-Class de la Mercedes-Benz, dar au uitat că fiorii te trec atunci când bat vânturile din nord, iar V40-ul a venit peste ei ca un tsunami de prospețime într-un golf teuton calm, unde ierarhiile erau respectate cu strictețe.

Dacă cineva mi-ar cere să rezum un V40 într-o singură frază, probabil aș face-o în engleză și ar suna cam așa : “A stylish scandinavian flick through german premium hatchbacks”

Galerie foto:

[Imagini : Alexandru Matei]